M-am întors

Sursa foto: pinterest.com

Au trecut aproape 12 luni de când am publicat ultimul articol pe acest blog. Deși la finalul anului trecut îmi promiteam că voi scrie mai des, se pare că viața a avut alte planuri pentru mine. M-a alergat către o mulțime de locuri, m-a obligat să învăț o grămadă de lucruri noi, și chiar să simt într-un fel cu totul diferit, sleindu-mă astfel de puteri și aducându-mă uneori pe marginea disperării.

Chiar dacă au fost momente în care am tânjit după acel me time sau zile în care mi-am dorit să scriu, dar oboseala și gândurile cotidiene mi s-au așezat în cale, mi-ar fi rușine să mă victimizez. Am descoperit atât de multe și-am crescut enorm în tot acest timp, încât nu pot fi decât recunoscătoare. Și pentru că acum traversez un anotimp mai liniștit din viață, mă întorc astăzi pe blog.

Picioarele mi-s ascunse sub plapumă, muzica îmi cântă în surdină, iar degetele mele aleargă încolo și-ncoace pe tastatura laptopului din brațe. Scriu din nou. Iar bucuria emanată de activitatea asta îmi încălzește sufletul ca o ceașcă de cafea în diminețile de iarnă. 

Acum, mai mult ca oricând, voi scrie pentru mine. Nu pentru că trebuie, ci pentru că asta îmi face bine. Nu pentru că trebuie să dovedesc ceva cuiva, ci pentru că trebuie să fiu fericită eu cu mine însămi. Nu neapărat pentru că trebuie să conversez cu ceilalți, ci mai degrabă pentru că acesta e modul prin care pot să mă re-conectez cu mine.

4

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *