Crăciunul copilăriei mele

Sursa foto: pinterest.com

Am fost un copil crescut la țară. Nu într-o zonă unde timpul pare că a stat în loc, ci într-una atinsă ușor de noutate, dar în care anumite tradiții încă se mai păstrează.

Ei bine, în satul meu din Moldova, la doar 15 kilometri de Iași, spiritul Crăciunului se împrăștia încă de la începutul lui decembrie. Acela era și momentul în care gospodinele și gospodarii începeau să curețe cu vervă fiecare încăpere a casei, semn că bucuria Nașterii lui Iisus trebuie să-ți găsească atât sufletul, cât și căminul în care locuiești curat, senin și limpede.

Pe vremea mea, deși nu au trecut foarte mulți ani de-atunci, bradul se împodobea în seara de Ajun, chiar înainte de a bate colindătorii-n ușă. Nu respectam niciodată o tematică anume, nu avea globuri scumpe și nici o stea imensă în vârf, dar arăta fermecător și răspândea un parfum pe care azi îl caut cu jind. În locul renilor zburători, a căsuțelor de ceramică ori a săniilor din lemn ce se găsesc în bradul meu din prezent, în cel din trecutul meu obișnuiam să pun bomboane de pom și multe alte dulciuri cărora, împreună cu mama, le coseam un șnur astfel încât să le putem agăța. Iar asta, îmi aduc aminte, era una dintre cele mai plăcute și liniștitoare activități pe care le făceam.

Tot în Ajun se finalizau și ultimele treburi în bucătărie. Și n-am suficiente cuvinte pentru a spune cât îmi e de dor de mirosul de cozonac proaspăt scos din cuptor și de sarmalele pe care mama le fierbea pe plita cu lemne, la foc domolit. Așa se face că de Crăciun, în casa noastră n-au plutit niciodată arome de lavandă, de mosc și alte de genul acesta. Dar credeți-mă că acestea nu reușesc nici acum să egaleze bucuria pe care mi-o dăruiau și pe care continuă să mi-o dăruiască mirosul de portocale, de brad și cel de bucate tradiționale.

2

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *